Peste 3 mii de prescripţii electronice au făcut medicii de familie buzoieni, în mai puţin de două luni de la startul programului. Reprezentanţii CJAS spun că softul de prescriere funcţionează în toate cabinetele medicilor de familie, la fel şi în farmacii. În toate cele 133 de farmacii şi puncte de lucru, sistemul de eliberare a reţetelor electronice este funcţional, aşa încât cele 3.000 de prescripţii operate de către medici au fost onorate prin 112 farmacii. Celelalte 20 de farmacii, care nu au avut încă ocazia să lucreze efectiv cu reţetele electronice nu au avut încă solicitări din partea asiguraţilor buzoieni.Simona Anghel purtătorul de cuvânt al CJAS Buzău precizează că fiecare medic poate să prescrie câte reţete e­lectro­nice doreşte însă e în interesul acestuia ca numărul acestor prescripţii să fie cât mai mare.