În perioada 7 – 11 august, în Tabăra Poiana Pinului din judeţul Buzău, se desfăşoară etapa naţională a concursului „Sanitarii Pricepuţi”.

Dacă în 2012 la această etapă au participat numai echipele de liceeni, ediţia din acest an este rezervată elevilor de gimnaziu.

La competiţie vor participa aproximativ 50 de echipaje de voluntari din întreaga ţară.

Elevii vor concura în cadrul a două probe: una teoretică şi una practică. Proba teoretică va consta în 10 întrebări, dintre care 3 subiecte se vor referi în mod obligatoriu la istoria şi problematica Crucii Roşii. Proba practică va consta într-un exerciţiu de acordarea primului ajutor.

Concursul „Sanitarii pricepuţi” vizează atingerea următoarelor obiective: însuşirea de către elevi a cunoştinţelor de bază pentru acordarea corectă a primului ajutor şi a celor de prevenire a accidentelor; păstrarea şi îmbunătăţirea sănătăţii fizice; dezvoltarea sentimentului solidarităţii umane faţă de cei aflaţi în suferinţă; însuşirea cunoştinţelor de bază despre Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie, despre istoria Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, despre Principiile Fundamentale ale Crucii Roşii şi promovarea ocrotirii mediului înconjurător.

La concurs poate participa, benevol, orice elev din învăţământul gimnazial sau liceal. De precizat că „Sanitarii pricepuţi” este singura competiţie pentru sănătate şi prim-ajutor care se desfăşoară neîntrerupt în şcolile din România de mai bine de 50 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here