Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Sanitas au  solicitat Ministerului Sănătăţii o întâlnire urgentă la care să fie oferite clarificări privind desfiinţarea direcţiilor de sănătate publică şi a caselor de asigurări de sănătate judeţene.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a explicat că respectivele clarificări sunt necesare în condiţiile în care nu există niciun document depus la Guvern referitor la această măsură intenţionată de MS.
Astăzi (marţi – n.r.), am primit numeroase telefoane din ţară pe acest subiect. Oamenii sunt extrem de îngrijoraţi cu privire la ce se va întâmpla„, a mai spus Sepi.
Reprezentanţii Sanitas au declarat anterior că vor solicita Ministerului Sănătăţii semnarea unui acord care să garanteze că reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi caselor de asigurări de sănătate publică judeţene se va face cu consultarea federaţiei şi că economiile obţinute vor fi redistribuite în sistem.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că a luat la cunoştinţă cu îngrijorare de intenţia declarată a Ministerului Sănătăţii de reorganizare a direcţiilor de sănătate publică şi a caselor de asigurări de sănătate judeţene.
Ştim că face parte din planul de reorganizare teritorială, dar avem promisiunea domnului ministru că toată această reformă se va face şi cu consultarea Federaţiei Sanitas, federaţie care are membri de sindicat în această instituţie, în sensul de a ne proteja membrii de sindicat, de a avea locurile de muncă asigurate, cu toate drepturile prevăzute în contractele colective de muncă aplicabile, iar economiile obţinute prin reorganizare să fie redistribuite în sistem. Altfel spus, banii să nu se ducă în altă parte„, a spus Sepi.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat ieri că direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele de asigurări de sănătate publică judeţene vor fi desfiinţate în următoarele zile.
Nicolăescu a precizat că măsura desfiinţării acestor instituţii va aduce economii la buget.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că 2013 va fi anul marilor schimbări în sănătate, precizând că are sprijin politic pentru măsurile care vor fi luate.
În casele de asigurări de sănătate şi în direcţiile de sănătate publică judeţene lucrează aproximativ 8.000 de persoane.
Proiectul privind reorganizarea caselor de asigurări de sănătate şi a direcţiilor de sănătate publică judeţene este deocamdată la Ministerul Sănătăţii, nu a fost prezentat în Guvern şi nici nu a fost supus dezbaterii publice, fiind aşteptată o propunere concretă, a declarat consilierul guvernamental Vasile Cepoi, fost ministru de resort.
Întrebat dacă sistemul poate funcţiona fără cele două instituţii, Vasile Cepoi a spus că poate fi un alt tip de instituţii care să preia atribuţiile celor desfiinţate.
Consilierul guvernamental nu a putut preciza dacă va fi redusă birocraţia prin desfiinţarea instituţiilor respective, aşa cum a spus ministrul Sănătăţii, şi nici dacă reorganizarea celor două sisteme ar avea vreo legătură cu proiectul privind regionalizarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here