În cadrul unității medicale din Râmnicu Sărat a fost înființată o sectie de îngrijiri paliative, pentru persoanele care suferă de boli incurabile, în faze terminale. Noua secție este dotată cu 10 paturi, iar pacienții care ajung aici beneficiazaă de supraveghere continuă și de servicii medicale care să le aline suferințele. Investiția se ridică la aproximativ 50.000 de lei, iar banii necesari realizării provin din veniturile proprii ale spitalului.

Conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății, „îngrijirea paliativă reprezintă îngrijirea activă şi totală a pacienţilor a căror boală nu mai răspunde la tratament curativ. Controlul durerii şi al altor simptome, asistenţa psihologică, socială şi spirituală au importanţă majoră. Scopul îngrijirii paliative este asigurarea unei cât mai bune calităţi a vieţii pentru bolnavi şi pentru familiile acestora.” Internarea pacienților în Secția de îngrijiri paliative se va face prin programare prealabilă, în ordinea solicitărilor și în urma avizului medical al șefului secției, pe baza unui bilet de trimitere emis de medicul de familie sau specialist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here