Deşi există mijloace de protecţie ieftine şi la îndemâna oricui, buzoienii cad în continuare victime ale unei boli pe cât de ruşinoase, pe atât de devastatoare în unele cazuri. Sifilisul rămâne un duşman mut al celor care practică sexul la întâmplare, care îşi injectează droguri ori care cad victime ale neglijenţei sistemului. De la începutul anului şi până ieri, au fost înregistrate 37 de cazuri noi de sifilis dintre care 12 in mediul urban şi 25 în mediul rural. Ponderea îmbolnăvirilor o deţin femeile poate şi din cauză că ele sunt practicantele celei mai vechi meserii: prostituţia. 22 de femei şi doar 15 bărbaţi au fost depistaţi pozitiv la testele de sânge în acest an, iar palierul de vârsta al celor mai mulţi nou îmbolnăviţi este 30-39  de ani. „ Dinamica îmbolnăvirilor cu sifilis arată o descreştere cu 50 % a cazurilor din 2005 pînă în prezent. Se poate spune că în perioada la care ne referim nu au fost cazuri de sifilis congenital şi nici decese cauzate de această boală”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Buzău, inspector Mihaela Voineagu. Simptomele sifilisului depind de stadiul bolii. Multe persoane nu au simptome. În general, leziuni nedureroase și umflarea ganglionilor limfatici sunt posibile simptome de sifilis primar. Cei cu sifilis secundar pot avea, de asemenea, febră, oboseală, erupții cutanate, dureri, precum și pierderea poftei de mâncare, printre alte simptome.Sifilisul terțiar cauzează afecțiuni de inimă, creier și probleme ale sistemului nervos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here