Unitățile medicale din Nehoiu și din Râmnicu Sărat au nevoie de personal medical. Conducerea celor două spitale organizează concurs pentru ocuparea unor posturi. Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat are nevoie de un magaziner, iar concurs de angajare va fi organizat la jumătatea lunii. Până atunci, candidații interesați sunt așteptați să își depună dosare de înscriere, până la data de 2 iulie, ora 16.00, la biroul RUNOS al unității medicale.
Proba scrisă va avea loc în data de 16 iulie, iar candidații care vor promova această probă, vor susține interviul, în data de 18 iulie.

În cazul Spitalului Orășenesc Nehoiu este scos la concurs un post de bucătar în cadrul compartimentului Bloc Alimentar, iar candidații interersați iși pot depune dosarele până la data de 6 iulie, ora 15.00. În data de 17 iulie va avea loc selecția dosarelor, în urma căreia vor fi anunțați candidații ale care au întrunit condițiile de participare la concurs. Va urma proba scrisă sau practică, ce va avea loc pe 24 iulie, iar candidații care vor promova vor susține interviul, în data de 26 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here