spital98Spitalul Judeţean Buzu a majorat coplata. Dacă până la finele anului trecut acineţii care se externau plăteau 8 lei, de la 1 ianuarie 2015 taxa este de 10 le. Decizia a fost luată de conducerea spitalului ca măsură de eficientizare a unităţii medicale după ce, prin vechea taxă, s-au adunat sume mici. Mai exact, anul trecut coplata a fost achitată de 2.700 de pacienţi, de la care s-au strâns în contabilitate 21.600 lei.
Coplata la externare a intrat în vigoare în urmă cu aproape doi ani. Taxa a fost prevăzută în contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale, valoarea acesteia fiind stabilită de fiecare unitate sanitară în parte, dar nu la mai puţin de cinci lei şi nu mai mult de zece lei.
Potrivit legii, pacienţii sunt nevoiţi să achite coplata o singură dată, la externare, indiferent de perioada spitalizării. Taxa este încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Excepţie fac cazurile considerate de urgenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here