Una dintre cele mai mari unităţi spitaliceşti din ţară cu profil de psihiatrie, spitalul din Săpoca, se confruntă cu o acută criză de medici specialişti.Potrivit normativelor în  vigoare, ordinul Ministerului Sănătăţii 1224 din 2010, la numărul de paturi pe care îl are spitalul de neuropsihiatrie şi măsuri de siguranţă Săpoca , respectiv 810, dar şi în conformitate cu rulajul pacienţilor pe cele 4 secţii, norma de medici ar trebui să fie de maxim 148 şi minim 69.La această oră în spital sunt angajaţi 38 de medici dintre care 18 specialişti şi 20 de rezidenţi în diverşi ani de studii: 3,4 şi 5. Un calcul simplu arată că din necesarul mediu de 93 de medici, spitalul funcţionează cu doar 42%. În aceste condiţii, medicii specialişti sunt nevoiţi să facă mai multe gărzi, să consulte mai mulţi pacienţi şi asta cu acelaşi salariu de maxim 1000 de dolari.Aşa se face că de la începutul anului din personalul medical de specialitate al spitalului Săpoca au plecat 4 medici: un specialist care era şi şeful secţiei Ojasca unde sunt internaţi pacienţi care au săvârşit infracţiuni (aşa zişii bolnavi cod penal 114), şi alţi trei rezidenţi care au solicitat specializarea în Belgia.Managerul spitalului a stat de vorbă cu cei care au solicitat suspendarea contractului de muncă pentru a lucra în străinătate, iar motivele invocate au fost fără echivoc: mai mulţi bani şi specializare în clinici dotate cu aparatură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here