Elevii au început şcoala de mai bine de o lună. Mulţi dintre ei se aşteptau ca în noul an şcolar, locul în care ei învaţă să fie mai primitor. Însă unii s-au înşelat. Au fost întâmpinaţi de clădiri vechi, derăpănate, fără grupuri sanitare şi fără apă. Din cele 146 de unităţi de învăţământ din judeţ, doar 93 sunt autorizate igienico-sanitar. Cele mai mari probleme au fost întâlnite de inspectorii sanitari la şcolile din mediul rural. În timpul controalelor, inspectorii sanitari au descoperit şi şcoli care nu deţin spaţii în care să depoziteze laptele şi cornul distribuite elevilor, alimentele fiind ţinute în cămări improprii. Astfel de nereguli au fost întâlnite la şcoli din Coşteşti sau Ruşeţu. O problemă gravă descoprită de Direcţia de Sănătate Publică sunt grupurile sanitare improprii. Pe lângă lipsa igienei în astfel de spaţii, există şi riscul unor accidentări în rândul elevilor. „Din 146 de şcoli, 96 sunt autorizate, 3 dintre ele şi-au pierdut autorizaţia după efectuarea controalelor. O mare problemă este cea a toaletelor. Multe dintre ele sunt cabine din lemn, instabile, nici măcar văruite. Acolo este riscul farte mare ca elevii să contacteze o boală infecţioasă, dar există şi riscul de accidentare pentru că podelele nu sunt asigurate şi au orificii prea mari pentru elevi”, ne-a spus Venera Acsinte, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Buzău.

Totodată, este 100 de şcoli nu au făcut încă deratizarea şi dezinsecţia în clădiri, etape obligatorii pentru obţinerea autorzaţiei igienico-sanitare. Dar sunt directori de şcoli sau primari de comune care nici nu se mai gândesc mai deratizare în condiţiile în care şcolile nici nu au instalaţie de apă. Copiii nici nu au unde să se spele pe mâini în lcalităţi precum Valea Nucului, Ursoaia sau Colibaşi. „Sunt unităţi de învăţământ care nu dispun de sursă de apă potabilă pentru asigurarea igienei personale, altele nu dispun de obicte pentru curăţarea spaţiilor. 101 şcoli nu au făcut nici până acum dezinsecţia şi deratizarea, proces elementar şi care ar fi trebuit făcut chiar înainte de începerea anului şcolar”, a adăugat directorul DSP Buzău. Şcoala generală din Izvorul Dulce nu dispune nici acum de o instalaţie de încălzire, iar odată cu venirea iernii elevii vor învăţa, probabil, cu mănuşi şi cu geci pe ei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here