Sindicaliştii din sistemul de sănătate solicită Guvernului să majoreze salariile personalului medical cu 25% în 2016, conform negocierilor purtate anul trecut . Salariile personalului medical au fost majorate cu 25% începând din 1 octombrie 2015, prin Ordonanţă de Urgenţă.

În luna decembrie, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a spus că salariile personalului medical trebuie să corespundă pregătirii profesionale şi complexităţii atribuţiilor la locul de muncă, iar mărirea salarială de anul trecut reprezintă doar primul pas în această direcţie.

În paralel, o delegaţie a Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa a avut o discuţie cu reprezentanţi ai conducerii Ministerului Sănătăţii, în care au fost căutate soluţii pentru eliminarea inechităţilor din sistemul de salarizare a personalului din serviciile de ambulanţă, Discuţiile au vizat şi modul prin care se poate soluţiona atât salarizarea unitară a personalului din sistemul sanitar, cât şi modul de achiziţie a unor noi ambulanţe, avand în vedere faptul ca parcul de ambulanţe este insuficient şi învechit, lucru ce poate pune în pericol viaţa pacienţilor şi a echipajelor medicale de urgenţă în misiunile de intervenţie.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii mai transmite că intenţionează să rezolve principala solicitare a Federaţiei Ambulanţa, respectiv asimilarea salariilor pentru personalul din circa 19 servicii de ambulanţă, la nivelul salarizării din celelalte Servicii de Ambulanţă prin promovarea unui proiect de act normativ elaborat de guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.