
Astăzi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma Mică.
Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea închinată Maicii Domnului și aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare, înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare. Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit pe care l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea.
După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.