Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism scoate la concurs mai multe posturie de conducere, printre care şi cel de şef al birouluidin Buzău. Astfel până pe 15 septembrie pot fi depuse candidaturile pentru ocuparea a șase funcții de conducere, respectiv Serviciul de prevenire și combatere a criminalitații organizate, Biroul de realizare a activității de pregătire profesională, consultanță și cooperare, Serviciile teritoriale Iași și Ploiești și Birourile teritoriale Brăila și Buzău.
Procurorii interesați trebuie să prezinte, pe lângă CV, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează, 10 lucrari întocmite în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea, precum și orice alte înscrisuri considerate relevante.
Biroul teritorial Buzău a fost condus în ultimii ani de procurorul Nicolae Petroșel.