Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău dă startul proiecțiilor de film în aer liber. Cinefilii sunt invitați în amfiteatrul din Parcul Tineretului pentru a viziona  filme românești. Seria din acest an debutează astăzi, iar de la ora 21.15 este programat să ruleze filmul După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu. „După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună și care se reîntâlnesc după câțiva ani de despărțire. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichița (Cosmina Stratan), prietena ei din copilărie de care se simte încă foarte atașată. Voichița și-a găsit însă calea în credință, iar maicile printre care trăiește la mănăstire țin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâștige afecțiunea Voichiței, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forța care o animă.

Cea de-a doua proiecție, care va rula vineri de la ora 21.15, este Bacalaureat, în regia lui Cristian Mungiu. Bacalaureat, cunoscut în perioada de pregătire sub numele de Fotografii de familie, spune povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societății românești de astăzi.

Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.