Perioada reducerilor este asteptata de consumatorii din toata lumea, comerciantii organizand adevarate sesiuni de shopping. Si consumatorii din Buzau s-au obisnuit in ultimii ani sa beneficieze de reduceri la produsele pentru care ar fi platit un pret mult mai mare in afara perioadei de soldari. Trebuie mentionat faptul ca aceasta practica de reducere a preturilor la unele produse este reglementata prin lege, iar perioada si modul de a vinde prin soldare trebuie sa fie respectate. Astfel intre 15 ianuarie si 15 aprilie inclusiv are loc soldarea pentru produsele de toamna-iarna iar intre 1 august si 31 octombrie, pentru produsele de primavara-vara. Produsele care pot fi supuse soldarii sunt in special articolele de imbracaminte, confectiile, tricotajele, inclusiv lenjerie, marochinarie, incaltaminte si articolele sezoniere de sport-turism. Sunt usor de deosebit pentru ca marile magazine incearca prin toate caile posibile sa le faca vazute. Pentru ca perioada de soldare a inceput, si Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor Buzau isi va intensifica controalele. Pentru a trece peste sezon cu buzunarele pline comerciantii trebuie sa tina cont ca reducerea trebuie sa fie raportata la pretul de referinta practicat, mai exact, pe eticheta produsului sa existe atat pretul vechi cat si pretul nou rezultat din aplicarea reducerii. Stocul de produse propus pentru soldare trebuie sa fie constituit in prealabil in structura de vanzare respectiva cu cel putin 15 zile inainte de data de debut a vanzarii de soldare vanzarea sa aiba loc in locurile in care produsele respective erau vandute in mod obisnuit.
Aron CRISTEA