Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu nu îi poate demite pe prefecţii din judeţele cele mai afectate de ninsori pentru că în Guvern „nu s-a schimbat nimic”.

„Avem acelaşi guvern Boc fără Boc”, a adăugat el.  Ponta a mai spus că USL nu renunţă la protestul parlamentar, întrucât niciuna dintre solicitările opoziţiei nu a fost satisfăcută.

Senatorul PSD Dan Şova a solicitat, vineri, într-o conferinţă de presă, demiterea prefecţilor din Bacău, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Brăila şi Constanţa. Motivele invocate de senatorul PSD au fost neîndeplinirea atribuţiilor în operaţiunile de deszăpezire şi împiedicarea preşedinţilor de consilii judeţene în a-şi îndeplini atribuţiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.