Confederaţia Naţională Rutiera (CNR) acuză autorităţile de intimidare pentru anularea curselor ocazionale ale operatorilor de transport pasageri şi ameninţă cu proteste la nivel naţional.  Confederaţia Naţională Rutieră solicită încetarea oricăror acţiuni abuzive îndreptată împotrivă operatorilor de transport rutier al căror obiect de activitate îl reprezintă tocmai efectuarea de servicii de transport. Totodată, transportatorii salută curajul firmelor de transport membre care nu s-au lăsat intimidate de acţiunile abuzive şi le asigură pe acestea că vor fi protejate prin toate formele împotriva oricăror repercusiuni.  Aceştia consideră că toate măsurile abuzive orchestrate de către autorităţile române nu fac altceva decât să întărească ideea politizării excesive a instituţiilor statului. Având în vedere ultimii doi ani în care transportul rutier a fost batjocorit, umilit şi distrus prin măsuri sectoriale aberante, perioada lungă de deteriorare continuă a dialogului social dintre sindicate, patronate şi Ministerul Transporturilor, este stupefiant că celor care plătesc zeci de taxe şi impozite, susţinând salariile a peste doi la sută din numărul total al angajaţilor din România să li se obstrucţioneze desfăşurarea activităţilor specifice. La Adunarea Generală a Confederaţiei Naţionale Rutiere din 28 ianuarie 2012 membrii confederaţiei vor supune la vot propunerea venită din partea operatorilor de transport referitoare la organizarea unor manifestări la nivel naţional în semn de protest faţă de abuzurile autorităţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.