Poliţia municipiului Buzău a organizat la sfârșitul săptămânii trecute o acţiune cu efective mărite în zona unităţilor de învăţământ. Poliţiştii au supravegheat trecerile pentru pietoni şi au efectuat verificări la unităţi de alimentaţie publică.
Acțiunea a avut drept obiectiv principal menţinerea gradului de siguranţă în zonele adiacente unităţilor de învăţământ. Au fost angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, proximitate şi investigaţii criminale, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali, care au acţionat succesiv, în două etape, în primă fază urmărindu-se prevenirea implicării elevilor în accidente de circulaţie. În acest sens, au fost suplimentate dispozitivele din zonele şcolilor unde se înregistrează cele mai mari valori de trafic la orele la care elevii intră sau ies de la cursuri, iar poliţiştii au adresat recomandări atât copiilor, cât şi părinţilor care îi însoţeau. Etapa a doua a acţiunii s-a desfăşurat în intervalul orar 18.30 – 20.30, în zona a 23 de unităţi de învăţământ situate în centrul municipiului şi pe bulevardul N. Bălcescu, strada Spiru Haret, cartierele Micro XIV, Dorobanţi şi Broşteni.
De asemenea, poliţiştii au efectuat verificări şi în 45 de societăţi comerciale, unităţi de alimentaţie publică, agenţii de pariuri sportive şi săli de jocuri aflate în zonele respective, precum şi în zona Staţiei CFR şi a două autogări, pentru prevenirea faptelor antisociale, îndeosebi a celor ce ar putea fi îndreptate împotriva elevilor.
În total, au fost legitimate 221 de persoane, dintre care 8 au fost conduse la sediul Poliţiei Municipale pentru verificări suplimentare, au fost controlate 78 de autovehicule (6 fiind înmatriculate în alte state).
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 67 de sancţiuni contravenţionale (două la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 65 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), în valoare totală de 9.750 de lei.
Poliţiştii care au acţionat în zona trecerilor pentru pietoni au luat şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării împotriva a 9 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date cu privire la autoturismele înmatriculate în alte state oprite pentru control, s-a stabilit că un autovehicul ce era condus de un buzoian în vârstă de 26 de ani figura ca fiind furat de pe teritoriul Germaniei la începutul lunii august. Autoturismul a fost indisponibilizat şi s-a procedat la informarea autorităţilor germane.
„Siguranţa elevilor reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, astfel că poliţiştii vor continua acţiunile de acest gen pe tot parcursul anului de învăţământ, în baza Planului Teritorial Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar”, a precizat comisar -șef Florina Crucianu de la Biroul de Relații Publice al IPJ Buzău.