UPDATE: Președintele Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, a mers ieri în zona afectată. șeful administrațieie județene a dat asigurări că primăria comunei va fi ajutată să refacă legătura cu cele două sate  izolate. Cristinel Bâgiu a mai spus că există posibilitatea ca armata să aducă în zonă poduri militare de genul celor folosite la Mărăcineni în 2005 când podul s-a rupt în urma unui viituri pe râul Buzău.Tot în zonă au ajuns ieri și reprezentanții firmei care în urmă cu 15 ani a realizat podul de la Lopătari, rupt de apele umflate ale pârâului Slănic. Ei au dat asigurări că podul va putea fi refăcut imdiat, dar numai după ce nivelul apei va scădea și după ce cursul Slăniclului va fi deviat prin albia inițială.

Apele pârâului Slănic fac prăpăd în judeţ după două zile de ploi abundente. 1400 de locuitori ai satelor Terca şi Ploştina sunt izolaţi din nou după ce DC 159 a fost distrus din cauza viiturii de pe pârâul Slănic care a rupt zidul de protecţie. De asemenea, un cap de pod de la Malul Roşu a fost distrus tot de apele pârâului Slănic care s-au umflat peste noapte, rupând astfel  legătura cu localitatea Lopătari. De asemenea, tot pe Slănic , o amenajare de tuburi spre localitatea Săreni, din comuna Lopătari a fost distrusă, la fel şi o trecere pietonală dintre Treca şi Lopătari. Probleme au fost şi la Cochirleanca în urma ploilor de azi-noapte, fiind înregistrate întreruperi la reţeaua de energie electrică. Potrivit purtătorului de Cuvânt al prefecturii Buzău, Sorin Gheorghe, o echipă mixtă fortmată din reprezentanţi ai Apelor Române, ISU, Consiliul Judeţean şi Instituţiei prefectului s-au deplasat la Lopătari pentru a evalua la faţa locului pagubele înregistrate.

La fel ca în primăvara trecută, ploile căzute în ultilile zile au făcut ca pârâul Slănic să creeze probleme serioase şi în aval unde a depăşit două cote de atenţie. La ora 6.00 azi dimineaţă, la Staţia Hidrologică de la Cernăteşti, apele au depăşit cota de atenţie cu 20 de cm, ajungând la 120 de cm, cu un debit de 66 cm cubi pe secundă. La acestă oră, potrivit reprezentantului Apelor Române, Mariana Lăcătuşu, nivelul apelor Slănicului au scăzut  în zona Cernăteşti sub cota de atenţie de 100 de centrimetri. Asta nu s-a întâmplat şi pe râul Bâsca, la Varlaam. Nevelul apelor pârâului era, la ora 6.00, de 108 cm, cu 8 cm peste cota de atenţie, debitulînregistrat fiind de 60 metri cubi pe secundă. Acolo se menţine depăşirea cotei de atenţie şi la acestă oră.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.