Programul privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, denumit popular Programul „Casa Verde”, a devenit operational incepand din data de 1 iulie 2010, persoanele fizice putand sa-si depuna dosarele de finantare nerambursabila la agentiile de mediu din judetele in care isi au domiciliul. In perioada 1 iulie 2010 -3 februarie 2011, 326 persoane fizice din judetul Buzau au solicitat finantare prin acest program, valoarea totala solicitata fiind de aproximativ de 1.957.500,00 lei. Radu Babici, directorul executiv al Agentiei pentru Protectia Mediului Buzau, precizeaza faptul ca au fost analizate 207 proiecte depuse de buzoieni in perioada 1 iulie -1octombrie 2010, din acestea 187 proiecte au fost aprobate, iar 20 au fost respinse. Aproximativ 70% dintre solicitarile de finatare depuse la APM sunt pentru instalarea de panouri solare, iar aproximativ 30% dintre solicitari sunt pentru centrale termice pe baza de peleti, brichete sau tocatura lemnoasa. Doar 3 cereri au fost depuse pentru instalarea de pompe de energie. Pana la data de 15 februarie 2011, 91 de persoane fizice, ale caror cereri au fost aprobate, au realizat deja investitia cu fonduri proprii si au depus dosarele de decontare la APM. In cazul in care cererea le-a fost aprobata, beneficiarii trebuie sa vina in termen de 60 de zile la APM pentru a semna contractul de finantare nerambursabila ce se va incheia intre Administratia Fondului pentru Mediu si beneficiar. In cazul depasirii intervalului de 60 de zile, beneficiarul nu mai poate continua proiectul. Daca cererea i-a fost respinsa, beneficiarul poate face contestatie in termen de 10 zile de la data postarii listei cu dosarele respinse pe site-ul Administratiei Fondului pentru Mediu. Beneficiarul finantari are la dispozitie 12 luni de la semnarea contractului de finantare nerambursabila, pentru a-si realiza investitia. Cei care nu au depus incă proiecte pentru programul “Casa Verde” si vor sa o faca, pot sa astepte urmatoarea sesiune a programului care va fi anuntata, in cursul lunii aprilie, pe site-ul Administratiei Fondului pentru Mediu: www.afm.ro.

Aron CRISTEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here