arhiepiscopie buzau345 de elevi cu risc de abandon școlar din Buzău şi Vrancea sunt implicaţi, în prezent, într-un proiect iniţiat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Învăță­mânt și Activități cu Tineretul, numit „Alege școala III“. Elevii înscriși în pro­iect, cu risc de a­ban­don școlar sau cu posibilități financiare limi­tate, alături de pr. Ionuț Constantin, responsabilul Centrului, și prof. Elena Ungureanu, în calitate de însoțitor pentru elevii din Centrul pentru Educație Incluzivă Buzău, au petrecut șase zile în Tabăra de cre­ație creștină „Licăr de lumi­nă“ de la Mă­năstirea Caraiman, Bușteni. „Copiii au avut parte de condiții foarte bune de cazare și masă, cu un program zilnic al taberei a cuprins diferite activități, între orele 8,00 și 22,00: ateliere, concursuri, consiliere, servicii religioase, drumeții etc. Cei 80 de elevi prezenți au fost împăr­țiți pe trei ateliere: Cu­noaș­tere, Pictură și Creație. Fie­care atelier a avut mai mulți profesori de specialitate, astfel că fiecare profesor a avut sub su­praveghere un grup de 7-8 elevi cu care lucrează pe tot parcursul celor șase zile“, a declarat pr. Cristian Marius Dima, consilier eparhial Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul.
La fiecare atelier elevii au învățat diferite tehnici de lucru, ce le-a dezvoltat foarte mult creativitatea și le-a dezvoltat încrederea în sine, de care au atâta nevoie. Astfel, la atelierul de pictură copiii au învățat să picteze icoane pe lemn, pe sticlă sau peisaje în cărbune sau creion, la atelierul de creație au învățat să facă diferite împletituri, să dea formă lutului, plastelinei sau altor materiale din care au realizat diferite obiecte, iar la atelierul de cunoaștere au experimentat munca în echipă și au învățat foarte multe lucruri noi benefice pentru dezvoltarea lor.
În afară de ateliere, programul taberei a inclus și ore de sport în sală sau în aer liber, precum și diferite jocuri educative, cum ar fi jocul biblic, ce îmbină cunoștințele religioase cu educa­ția fizică, dar și o excursie pe munte, pentru care elevii au fost foarte bine instruiți. În fiecare seară, după cină și rugăciunea de seară, elevii au avut parte de o proiecție de film documentar, ar­tistic sau animat cu scop mo­ra­lizator.
În ultima seară de tabără, a avut loc premierea elevilor de către profesorul îndrumător al fiecăruia, în funcție de lucrările realizate pe parcursul săptă­mâ­nii, lucrări ce au fost apoi expuse într-o expoziție amenajată în incinta Mănăstirii. Toți elevii au primit diplome și premii de participare, iar cei care au dat dovadă de talent și implicare, au primit și alte premii: tricouri și șepci cu sigla „Alege Școala“, jocuri educative în funcție de vârstă, cărți și rechizite

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here