În bazele de date ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Buzău sunt înregistrate 48 de locuri de muncă vacante. Doar două dintre aceste posturi se adresează persoanelor cu studii superioare. Societatea Autotranzit din Buzău angajează două persoane pe funcţia de inginer mecanic. Agenţii economici caută persoane calificate în meseriile de vopsitor industrial, lăcătuş confecţii metalice, macaragiu, ospătar, bucătar, sudor mediu protector, maistru cazangerie, operator chimist vopseluri, frezor, strungar, tinichigiu auto, vopsitor auto, electrician auto, mecanic auto şi sortator deşeuri reciclabile.

Potrivit datelor naţionale privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 8.023 locuri de muncă. Cele mai multe locuri de muncă, 1.328 de posturi, sunt în judeţul Cluj, iar cele mai puţine oferte sunt în judeţul Caraş-Severin, unde sunt doar patru posturi disponibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here