Poliţiştii au intervenit în ziua alegerilor parlamentare pentru efectuarea de verificări cu privire la 55 de sesizări, dintre care 60% nu s-au confirmat. Ieri la Comandamentul Operaţional Judeţean Buzău au fost înregistrate 55 de sesizări în legătură cu desfăşurarea alegerilor parlamentare, 94,54% dintre acestea fiind primite prin S.N.U.A.U. „112”. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ : ” Sesizările au fost repartizate imediat spre verificare echipelor special constituite, poliţiştii buzoieni stabilind că în 33 de cazuri nu se confirmă aspectele semnalate. De asemenea, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, iar ca urmare a aspectelor sesizate în 14 cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale„. În documentul primit de la IPJ se mai arată că : numărul sesizărilor înregistrate în ziua alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat la nivelul judeţului Buzău a fost cu 60% mai redus faţă de totalul incidentelor din ziua alegerilor locale din acest an. Majoritatea sesizărilor au făcut referire la transportarea alegătorilor la secţiile de votare fără respectarea prevederilor legale, continuarea campaniei electorale şi suspiciuni de mită electorală.Cele mai multe (32) au fost din mediul rural, iar 23 de sesizări au fost din mediul urban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here