Ieri după amiaza, a fost înregistrat un apel la 112, prin care o femeie din județul Brăila sesiza faptul ca, împreună cu alte 6 persoane (printre care și un copil de 14 ani) au plecat de la Așezările Rupestre spre Aluniș, Colți pentru a ajunge la o pensiune din zonă. Aceștia, la momentul apelului, se aflau l pe un drum forestier între localitățile Nucu și Aluniș (Colți) conform datelor GPS,  nicio persoana nu avea probleme din punct de vedere medical.  

A fost trimisă o patrulă formată din 2 jandarmi cu o mașina din cadrul Postului de jandarmi montani Nehoiu pentru căutarea, sprijinirea și conducerea persoanelor către o zonă sigură. Pe fondul lipsei semnalului  gsm nu a mai putut fi pastrată legatura cu apelanta sau alte persoane din grup.

În urma a numeroase apeluri către apelanta, fără succes, la ora 17.43 s-a luat legătura cu aceasta, iar în urma discuției purtate a reieșit faptul că s-au întalnit cu un alt grup de turiști, grup ce cunoaște zona și împreună cu aceștia se îndreapta către localitatea Aluniș.

În jurul orei 18.00 patrula de jandarmi montani a depistat persoanele, însoțindu-le până la locul de cazare.

În contexul celor prezentate mai sus, jandarmii buzoieni recomandă persoanelor care intenționează să organizeze drumeții montane să se documenteze temeinic înainte de plecare cu privire la traseele pe care le vor parcurge și condițiile meteo, precum și să își asigure echipamentul adecvat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here