caini politistiInspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a organizat o acţiune preventiv-reactivă, în sistem integrat in care au  fost angrenaţi 262 de poliţişti de la structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor, Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi şi poliţişti locali.  În cadrul activităţilor desfăşurate, s-a urmărit prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în zona discotecilor, barurilor şi a altor localuri de alimentaţie publică, prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, verificarea respectării prevederilor legale ce reglementează activitatea de comerţ, modul de asigurare a securităţii obiectivelor prevăzute cu pază, verificarea legalităţii în domeniul transporturilor rutiere publice de mărfuri şi persoane şi al regimului armelor şi al muniţiilor. Poliţiştii au efectuat controale la 185 de unităţi comerciale, au efectuat verificări în bazele de date cu privire la 229 de autovehicule, iar ca urmare a neregulilor constatate au aplicat 339 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor a fost de 116.767 de lei. De asemenea, au mai fost constatate 3 infracţiuni, iar în urma controalelor efectuate în filtrele instituite în trafic, au fost reţinute în vederea suspendării 10 permise de conducere, dintre care unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (şofer în vârstă de 22 de ani depistat în noaptea de 14 spre 15 martie, pe strada Frăsinet din municipiul Buzău, cu 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar celelalte pentru viteză şi depăşiri neregulamentare.

In cadrul actiunii, unul dintre echipajele de poliţie care au acţionat pe linia prevenirii accidentelor pe fondul vitezei excesive a depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Bucureşti, care conducea, pe DN2 E85, un autoturism „cu numere străine” ce nu avea drept de circulaţie în România.De asemenea, şoferul respectiv a prezentat pentru control o poliţă de asigurare şi un tichet ITP cu suspiciuni de falsificare.  În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările. Totodata,  in urma controalelor efectuate la deţinătorii de arme neletale supuse autorizării, a fost identificat un buzoian în vârstă de 55 de ani, posesor al unui pistol de autoapărare, care nu a predat arma la un armurier autorizat, în termenul prevăzut de lege, după expirarea valabilităţii permisului de armă. Poliţiştii au ridicat arma în vederea continuării cercetărilor şi au întocmit dosar penal în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.De asemenea, cu ocazia controlului efectuat la domiciliul unui bărbat de 57 de ani, din comuna Cilibia, deţinător legal de armă neletală, poliţiştii au constatat că acesta păstra arma neasigurată, pe o noptieră. Faţă de bărbatul respectiv a fost luată măsura sancţionării contravenţionale. Echipele de poliţiştii care au efectuat verificări pe linia modului de asigurare a pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor au depistat un bărbat în vârstă de 55 de ani, care executa serviciul de pază la un liceu din judeţ fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi un alt agent de pază, în vârstă de 56 de ani, care dormea în timpul serviciului de pază la o societate comercială din Zona Industrială a municipiului Buzău.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu poliţişti de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, sub directa coordonare a procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Buzău, la imobile deţinute de 4 persoane bănuite de preocupări pe linia producerii şi comercializării ilegale de ţigarete. Activităţile s-au desfăşurat în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Buzău.Poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor 7 dispozitive manuale de producere a ţigaretelor, un kilogram şi jumătate de tutun vrac, 510 tuburi ţigarete şi 193 de ţigarete confecţionate manual. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here