Dosarul functionarilor de la  Direcția Economică din Palatul Comunal va  ajunge la Curtea  Constitutionala dupa ce , doi dintre inculpați au cerut sesizarea C.C.R. cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi din Codul Penal.

Iată ce se precizează in minuta sedintei instantei buzoiene: Admite cererile de sesizare a CURȚII CONSTITUȚIO­NALE formulate de către inculpații NEAMU BOGDAN MIHAI și BOARU CĂTĂLIN LIVIU. În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 dispune sesizarea CURȚII CONSTITUȚIONALE cu privire la excepțiile de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale: – art. 367 alin. (1) și (3) C. pen.; – art. 3 alin. (3) și (4), art. 4 alin. (9), (11) și (13) din O.U.G. nr. 74/2013 și ale prevederilor art. 172 alin. (10) și (12) din Codul de procedură penală; – art. 375 și art. 377 C. pr. pen.; – art. 248 din C. pen. din 1969, art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000. În conformitate cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, prezenta încheiere, însoțită de dovezile depuse de către părți, se va comunica CURȚII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI. Pronunțată în ședința publică din 25.04.2017. Amână cauza la 19 mai 2017 ora 11,30 pentru ca părțile să depună în scris un punct de vedere în conformitate cu disp.art.374 alin.5,6,7 cod pr. penală cu privire la probele contestate, necontestate și a căror administrare se solicită“, se precizează în minuta ședinței de judecată.Totodata magistratii de al Tribunalul Buzau a dispus aminarea cauzei până pe 19 mai rastimp in care procurorii DIICOT vor  trebui să furnizeze instanţei o serie de răspunsuri privind problemele ridicate de apărătorii unora dintre inculpați. Pe de altă parte, judecătorul a dispus ca toți avocații din dosar să propună probatoriul care să fie administrat în timpul procesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here