Procesul de corupție de la Direcția de Taxe și Impozite se tot amână. Inculpaţii, avocaţii, dar şi procurorii DIICOT aşteaptă să se dea un prim termen în dosarul fraudelor informatice. Ultima decizia în această speță a fost luată în urmă cu două luni. În urmă cu şase luni, cauza a intrat în procedura de cameră preliminară, unde apărătorii au reuşit să obţină eliminarea unor convorbiri telefonice din probatoriul instrumentat de DIICOT precum şi refacerea unei părţi din rechizitoriu, anchetatorii fiind nevoiţi să fie mai expliciţi în privinţa descrierii faptelor invocate. Drept urmare, după finalizarea tuturor etapelor procedurale, în data de 8 noiembrie, Tribunalul Buzău a dispus începerea judecăţii pe fond. Cu toate acestea nici până acum nu a fost stabilit un prim termen în acest dosar.

Cei şase inculpaţi sunt acuzaţi că, în perioada 2010–2015, ar fi şters sau diminuat din sistemul informatic taxe şi impozite datorate de persoane fizice şi juridice. DIICOT invocă un prjudiciu de peste 3 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here