descărcare2

 

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au început urmărirea penală împotriva a trei bărbaţi din Nehoiu, de 48, 47 şi 26 de ani, a unui tânăr de 26 de ani din Siriu şi a unui bărbat în vârstă de 42 de ani, din Pătârlagele pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi folosirea fără drept sau contrar prevederilor legale a dispozitivelor de marcat silvice. Aceștia sunt  suspectaţi că au pus în valoare, încălcând legea, 8847 mc masă lemnoasă cu o valoare de 751995 de lei.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii buzoieni până în prezent, s-a constatat că în perioada 2010-2011, la un ocol silvic privat au fost puse în valoare şi exploatate, fără respectarea prevederilor legale, 8 partizi cu un volum de 8847 mc lemn. Prin aceste operaţiuni a fost extras un volum mai mare faţă de volumul prevăzut de amenajamentul silvic pentru deceniul de amenajare, consecinţa fiind reducerea consistenţei arboretului la 0,5-0,6.

Patru dintre suspecţi, angajaţi ca personal silvic sunt suspectați că ar fi aplicat ciocanul silvic în mod necorespunzător, contrar prevederilor legale, în sensul că au fost marcaţi arbori de-a lungul căilor de scos – apropiat, extrăgându-se exemplarele de răşinoase de dimensiuni mari şi lăsându-se nemarcaţi arborii ce trebuiau extraşi.

Bărbatul de 47 de ani, în calitate de șef de ocol, ar fi emis delegaţiile de marcare către personalul silvic fără respectarea prevederilor Ordinului M.A.D.R. nr. 1650/2000, în sensul că tratamentele nu erau prevăzute de amenajamentele silvice în vigoare, iar volumele extrase au afectat structura arboretului.

Polițiștii îl suspectează pe bărbatul de 47 de ani din Nehoiu că ar fi autorizat spre exploatare partizile rezultate fără ca acestea să fie verificate şi aprobate de către I.T.R.S.V. Focşani şi nu a urmărit operarea evidenţelor specifice fondului forestier.

Totodată, tânărul de 26 de ani din Nehoiu, în calitate de responsabil fond forestier, ar fi întocmit actele de punere în valoare şi le-ar fi înregistrat în programul de evidenţă SUMAL, deşi acestea conţineau date contrare prevederilor amenajamentului silvic şi erau întocmite fără respectarea prevederilor legale.

Valoarea prejudiciului cauzat prin aceste operaţiuni a fost estimată la 751.995 de lei. Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările pentru documentarea tuturor aspectelor şi încearcă să recupereze prejudiciul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here