Alexandru-Visinescu-FK954309MY-300x220Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a identificat, pe baza unor informaţii furnizate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), noi documente care atestă alte şapte decese în rândul deţinuţilor politici închişi la Râmnicu Sărat, în perioada în care Alexandru Vişinescu a fost comandant, informează un comunicat al IICCMER.

„Pe baza noilor informaţii, numărul deceselor de la Râmnicu Sărat a ajuns astfel la 12. Din punctul nostru de vedere, numărul deceselor înregistrate probează brutalitatea regimului de detenţie de aici. Reafirmăm că răspunzător din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat este comandantul Alexandru Vişinescu, pentru care s-a început deja urmăriea penală. Totodată, noile probe confirmă barbaria de care Vişinescu a dat dovadă în exercitarea mandatului la conducerea penitenciarului” a precizat preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, se arată în comunicatul de presă.

Cele şapte noi decese

1. Ion Lugoşianu (1890-1957) – jurist şi absolvent de ştiinţe politice cu studii în Franţa, arestat în 1949 pentru crimă de înaltă trădare, a decedat la 7 noiembrie 1957, în penitenciarul Râmnicu Sărat din cauza unui „colaps cardio-vascular”.

2. Theodor Roxin (1885-1960) – avocat şi om politic PNŢ, acuzat de uneltire, a fost condamnat la 25 de ani temniţă grea. Pe 20 septembrie 1960, în urma regimului dur de detenţie la care a fost supus, a încetat din viaţă şi a fost îngropat la marginea cimitirului din Râmnicu Sărat.

3. Ion Gigurtu (1896-1959) – inginer de mine, a fost arestat împreună cu soţia sa, la 5 mai 1950, pentru activitate contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare. A încetat din viaţă la Penitenciarul Râmnicu Sărat în data de 24 noiembrie 1959.

4. Sandor Imre (1893-1956) – canonic romano-catolic, a fost arestat în 1951şi a murit în februarie 1956, la Râmnicu Sărat, dar nu se ştie nici până astăzi unde a fost înmormântat.

5. Constantin Hagea (1905-1960) – ziarist şi om politic PNŢ, a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică, în 1955, pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” şi „crimă împotriva păcii şi activitate intensă împotriva clasei muncitoare”, din cauza articolelor sale, etichetate drept antisovietice şi antidemocratice. A murit la Râmnicu Sărat în 1960.

6. Gheorghe Leon (1888-1959) – economist, avocat şi om politic PNL, a fost judecat în procesele criminalilor de război, fiind condamnat la închisoare pe viaţă şi închis la penitenciarul de la Sighet, până în 1955, când a fost dezafectat. A fost transferat la Râmnicu Sărat, unde a decedat la 29 decembrie1959.

7. Mircea Cancicov (1884-1959) – avocat, finanţist şi om politic al PNL, fost ministru de Finanţe şi ministru al Economiei Naţionale. Întrucât a făcut parte şi din Guvernul Ion Antonescu, Mircea Cancicov a fost arestat la 5 octombrie 1946 şi condamnat la 20 de ani temniţă grea pentru crime de război. A trecut prin penitenciarele Văcăreşti, Aiud şi Râmnicu Sărat. A încetat din viaţă la 25 decembrie 1959 în penitenciarul Râmnicu Sărat.

Cele cinci decese deja anunţate până acum sunt: Ion Lugoşianu (d. 1957), Theodor Roxin (d. 1960), Ion Gigurtu (d. 1959), Sandor Imre (d. 1956), Constantin Hagea (d. 1960), Gheorghe Leon (d. 1959), Mircea Cancicov (d. 1959).

Pe 30 iulie, IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justitie a dispus începerea urmăririi penale faţă de Alexandru Vişinescu pentru infracţiunea de genocid.

În perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat, Vişinescu a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here