ajofm-buzau149 de locuri de muncă sunt oferite şomerilor buzoieni de către agenţii economici, în luna februarie, conform evidenţelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Buzoienii care își caută un loc de muncă trebuie să se orienteze către confecții, textile, programare și alte câteva domenii, unde oferta de angajare este ceva mai generoasă. Sunt însă şi companii mari care fac anagajări în această perioadă, cum ar fi RAM Buzău, Gerom, Ductil, ROTEC şi Direcţia Apelor. Locurile disponibile se adresează, în general, persoanelor cu studii medii sau muncitorilor necalificaţi, dar care au experienţă de minimum doi ani în domeniul în care vor să se angajeze. Firma Gerom anunţă posturi vacante de operator maşini inscriptionat, găuritor filetator şi femeie de serviciu. Firma Rotec are nevoie de şase lăcătuşi construcţii mecanice şi tot atâţi sudori mig-mag şi strungari, la Direcţia Apelor este nevoie de câte un hidrolog, maşinist terasmanete şi şofer, iar la Ductil, se caută un inginer şi un referent în comerţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here