poiana pinuluiArhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în parteneriat cu Asociația „Touristica” și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Buzău, organizează, în perioada 16-22 iulie 2015, proiectul „Serate culturale”, la Centrul de agrement Poiana Pinului, din județul Buzău. Astfel, pe parcursul unei săptămâni, zece elevi buzoieni, de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, din Buzău, și de la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, coordonați de Manuela Camelia Sava, profesor de limba și literatura română la colegiul râmnicean, vor participa, gratuit, la o tabără tematică, ce va cuprinde o serie de ateliere de creație literară, incursiuni în diferitele genuri și curente literare, prezentări de teatru popular și teatru de păpuși, literatură populară și literatură religioasă, întreceri sportive și drumeții.
„Ne exprimăm convingerea că astfel de demersuri non-formale, destinate tinerilor creativi din județul nostru, creează contexte favorabile pentru valorificarea potențialului artistic și social al beneficiarilor, iar entuziasmul și lucrările lor răspund preocupărilor noastre și ale partenerilor noștri, pentru educația permanentă a tinerilor buzoieni, în spiritul autenticelor valori culturale și spirituale”, a spus consilierul Cristian Marius Dima.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here