Asociaţia buzoiană „1 Iunie 2001” s-a aflat, pentru al patrulea an consecutiv, pe lista premianţilor Galei Societăţii Civile, eveniment de avenvergură care a reunit, într-o  puternică competiţie, cele  mai active organizaţii  neguvernamentale din ţară. Jurizarea la nivel naţional a fost făcută de formatori de opinie, jurnalişti, specialişti în implementarea şi evaluarea programelor sociale, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai unor organizaţii nonguvernamentale româneşti.

La ediţia de anul acesta au fost invitaţi responsabili din cadrul companiilor româneşti iniţiatoare ale programelor sociale, reprezentanţi ai administraţiei  publice, oameni care activează în televiziune şi lideri de opinie.

 Dintre cele 193 de proiecte intrate în competiţie, Asociaţia 1 Iunie 2001” s-a clasat pe locul al II-lea la secţiunea Apararea drepturilor individuale şi colective, cu proiectul ,,Advocacy legislativ pentru acordarea indemnizaţiilor insotitorilor persoanelor cu handicap”. Acţiunile şi proiectele desfăşurate, de organizaţia buzoiană, pentru persoanele cu deficienţe psihosenzoriale auditive sau alte dizabilităţi au urcat pe scara valorilor civice naţionale de la an la an. Astfel, dacă la ediţia din 2008 a Galei, Asociaţia a fost doar nominalizată, în anul 2009 a obţinut locul al III-lea la secţiunea Apărarea drepturilor individuale şi colective şi o menţiune la secţiunea Buget – / Eficienţă +, în timp ce în 2010 s-a bucurat de două menţiuni, una la  secţiunea „ Educaţie şi cercetare”,  iar cealaltă la Apărarea drepturilor individuale / colective”.

,,Problemele persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora nu trebuie să mai constituie în societatea modernă un subiect tabu şi nici să fie ignorate ca şi când nu există, de frica descoperirii unei realităţi crude. Prin demersurile efectuate anul trecut nu am dorit decât respectarea drepturilor legale ale acestor suflete chinuite care îşi petrec zilele în suferinţă şi amărăciune.  Sperăm ca obţinerea locului al II-lea în acest an, la Gala Societăţii Civile,  să fie un simbol al Binelui care învinge Răul. Nu ne vom opri aici! Vom continua să promovăm spiritul civic şi să  realizăm  proiecte şi activităţi  cu aceeaşi încredere şi dăruire”, a declarat Ionica Tarău, preşedintele Asociaţiei ,,1 Iunie 2001” Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here