sfintii constantin si elenaSfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători „Epoca de aur”, sunt serbaţi astăzi  atât de bisericile ortodoxe, cât şi de cele romano-catolice. Sfântul Constantin a venit pentru creştinii crunt prigoniţi vreme de două secole ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători „Epoca de aur”, în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic. Tot mai mulţi cercetători sunt de părere că deciziile împăratului, favorabile creştinismului, s-au datorat mai ales mamei sale, împărăteasa Elena, care, „cu mână de fier şi credinţă tare”, s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu, Constantin. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt ocrotitorii Catedralei Patriarhale. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.

Astăzi peste 1,1 milioane de femei şi aproximativ 640.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here