Informaţii importante pentru şoferi! Începând de astăzi, 27 iunie și până joi, 30 iunie, se vor efectua două transporturi agabaritice pentru care au fost eliberate autorizații speciale, pe ruta: DN 2B: Buzău – Spătaru; DN 2: Spătaru – Urziceni; DN 2A: Urziceni – Intersecție DN 2A – DN 21 – MG – Țăndărei – Giurgeni – Hârșova – Intersecție DN 2A – DJ 224; DN 22C: Intersecție DN 22C – DJ 224 – Murfatlar; DN3: Murfatlar – Intersecție DN 3 – A4; A4: Intersecție DN3 – A4 – Constanța Poarta 7. Convoiul va fi însoțit, conform prevederilor Autorizației Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate și de un echipaj al Poliției Rutiere, spun reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Transportul se va desfășura etapizat, cu întreruperea temporară și locală a circulației rutiere. ”Având în vedere faptul că acest transport va ocupa întreaga parte carosabilă, rugăm participanții la trafic să respecte indicațiile reprezentanților Poliției Rutiere astfel încât să nu se producă blocaje în trafic și, în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se va deplasa convoiul”, au transmis reprezentanții CNADNR, într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here