incendiu vegetatieAvând în vedere riscurile la care sunt expuse persoanele şi bunurile acestora, ca urmare a extinderii incendiilor provocate, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţ Buzău, prefectul Paul Beganu, recomandă cetăţenilor să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor şi să fie conştienţi de pericolele la care se expun in caz de nerespectare: arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, se va face numai în locuri special amenajate sau pe teren pregătit în prealabil, cu luarea masurilor legale tip PSI, executarea arderii să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile, se interzice aprinderea resturilor vegetale şi a mărăcinişurilor pe timp de vânt puternic. În vederea prevenirii unor astfel de situaţii, primarii, în calitatea acestora de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, trebuie să dispună unele măsuri specifice ce se impun în astfel de situaţii. Astfel primarii localităţilor, cu sprijinul personalului de la ocoalele silvice constituite pe raza comunelor, vor organiza echipe de patrulare în zonele adiacente păşunilor particulare, din localităţile cu fond forestier în zonele turistice şi de agrement, luând măsuri imediate pentru înlăturarea cauzelor potenţiale de  incendiu, vor organiza instruiri de pregătire a personalului din cadrul serviciilor voluintare pentru situaţii de urgenţă în vederea intervenţiei prompte în cazul producerii de incendii la păşuni, pajişti montane şi fond forestier. Pe întreaga perioadă a campaniei agricole, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, Direcţiei pentru Agricultură Buzău, Comisariatului Judeţean  al Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău, vor desfăşura acţiuni de control şi supraveghere, pe întregul teritoriu al judeţului pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor fizice si juridice care nu respectă normativele legale privitoare la arderile necontrolate ale miriştilor resturilor vegetale pe terenul arabil, stufului, tufărişului sau vegetaţiei ierboase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here