Potrivit unei informari transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Buzau, a fost demarată a treia etapă de depunere a cererilor de plată, cu termen limită 21 ianuarie 2011, pentru “Ajutorul specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate” şi “Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică”, scheme de plată finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă. Pentru a treia etapă de depunere a cererilor de subventii pot solicita ajutorul specific atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice care nu au solicitat sprijinul financiar în prima sau a doua etapă. Buzoienii care au depus cererea de plată în prima sau a doua etapă de depunere şi nu s-au autorizat potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 44/2008, cu modificările ulterioare, nu vor depune o nouă cerere; cererea iniţială depusă de persoană fizică va fi reverificată şi acceptată la plată, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate.

Iulian Gavriluta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here