avocatul poporuluiÎn data de 11 octombrie 2012, între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti, expert Mirabela Mălăescu, va acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Buzău. Activitatea se va desfăşura la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău, situat în municipiul Buzău, B-dul. N. Bălcescu, nr. 48. Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Petiţia depusă la instituţia Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează în copie actele doveditoare.  Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă. Recomandăm persoanelor care solicită audienţă să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată. Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice şi asigură protecţie oricărei persoane fizice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică şi socială, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii). Orice persoană care se consideră nedreptăţită de o autoritate publică, cu excepţia celei judecătoreşti, se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here