Poliţiştii de la Rutieră au fost angrenaţi, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român (R.A.R.), într-o acţiune care a avut drept scop reducerea victimizării prin accidente de circulaţie produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor. Echipele mixte formate din poliţişti rutieri şi inspectori R.A.R. au efectuat pe raza judeţului controale în trafic pentru toate categoriile de autovehicule, verificând în principal mecanismul de frânare, sistemul de direcţie, instalaţia de iluminare-semnalizare, concordanţa între caracteristicile tehnice şi datele din certificatul de înmatriculare.

Au fost controlate 376 de autovehicule, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 353 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 318 pentru defecţiuni tehnice, în 4 situaţii dispunându-se imobilizarea autovehiculelor. Nouă dintre autovehiculele controlate nu aveau efectuată inspecţia tehnică periodică, iar alte unsprezece nu erau echipate cu anvelope de iarnă, deşi starea carosabilului impunea acest lucru.                  Poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile, permisele a doi şoferi pe care i-au depistat conducând autovehicule ce prezentau defecţiuni grave la sistemul de frânare, în total fiind retrase 75 de certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here