referendumO analiză a prezenţei la vot în cadrul referendumului din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui, pe judeţe, a scos la iveală că şi în Buzău eforturile de a scoate lumea la vot nu au fost de neglijat. Astfel prezenţa la sfârşitul scrutinului a fost pe ţară de 46,24% iar Buzăul ocupă locul 13 cu o prezenţă de 54,13%. Dacă ar fi luată în calcul o medie care să nu includă cea mai mică prezenţă înregistrată în Harghita, Covasna, Satu-Mare, media naţională ar fi undeva la 48,5%. Prin urmare adăugând şi marja de eroare de 3% , Buzăul tot iese cu 2,6% mai mulţi votanţi decât media pe ţară , cu toate rotunjirile. Calculul arată că acest procent înseamnă peste 7 mii de voturi în plus, ceea ce nu e de colea! În aceeaşi barcă sunt Vrancea, Mehedinţi, Olt, Dolj, Călăraşi, Gorj, Argeş şi altele…