1304934479_198155257_4-teren-intravilan-parcele-Vernesti-jud-Buzau-Imobiliare

În ultimii doi ani, doar una din cinci locuinţe noi a fost construită în mediul urban.

Criza le face „mutaţia” multor orăşeni la ţară. Puţini sînt cei care în ultimii ani mai reuşesc să îşi construiască locuinţe la oraş, cei mai mulţi buzoieni preferînd să-şi ridice case în comunele vecine municipiului Buzău sau chiar în alte localităţi din judeţ. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Buzău, în perioada 2011-2012 nu s-au înregistrat creşteri spectaculoase în ceea ce priveşte numărul de locuinţe terminate. Potrivit buletinului statistic pe luna ianuarie 2013, în 2011 în judeţul Buzău au fost terminate 555 locuinţe, dintre care 124 în mediul urban şi 431 în mediul rural. Aceeaşi tendinţă s-a menţinut şi în 2012, dintre cele 569 de locuinţe terminate 153 fiind în mediul urban, iar restul, de 416 locuinţe, în comune şi sate. Din statisticile oficiale nu sînt semnale că lucrurile se vor schimba prea curînd, avînd în vedere faptul că nu a crescut numărul celor care vor să îşi construiască noi locuinţe. Astfel, potrivit buletinului statistic, anul trecut au fost eliberate 556 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale,  iar în prima lună a acestui an au fost eliberate doar 25 de autorizaţii, mai puţine cu şase faţă de cele eliberate în ianuarie 2012.

 

Şantierele de case noi, deschise în ritm constant la Costeşti

 

Dacă la oraş criza financiară şi-a făcut simţită prezenţa pe şantiere, în comunele vecine municipiului Buzău şantierele de locuinţe noi s-au deschis în ritm constant în ultimii ani. Un exemplu este cel al comunei Costeşti, localitate care din 2000-2004 a început să fie preferată de mulţi dintre orăşenii care doreau să îşi construiască locuinţe în apropiere de oraş. Iniţial, în perioada amintită aleşii locali din comuna buzoiană au decis ca  pentru construcţia de locuinţe să concesioneze 356 de loturi de teren şi 42 de hectare pentru firmele de prestări servicii. De atunci, primarul comunei, Constantin Moise, ne-a explicat că au fost construite case în ritm constant, fără să stagneze prea mult din cauza crizei.  Astfel, şeful executivului local ne-a explicat că anual sînt eliberate peste 100 de autorizaţii pentru construcţii noi, de regulă solicitanţii fiind din afara comunei.

 

50 de autorizaţii de construcţii de la începutul anului

 

Principalele avantaje pe care le au cei care îşi construiesc case în mediul rural le reprezintă taxele şi impozitele locale mai mici  decît cele de la oraş, la care se adaugă preţurile mai reduse ale terenurilor. Primarul Constantin Moise este mulţumit că în aceste condiţii nu s-a redus numărul celor care îşi fac locuinţe. „La noi este  bine comparativ cu alte zone. Din ianuarie şi pînă acum au fost eliberate 50 de autorizaţii de construcţii, iar ritmul în care se fac locuinţe noi s-a menţinut constant din 2004 încoace. Majoritatea celor care construiesc sînt din afara comunei, sînt şi orăşeni, dar şi familii de tineri care sînt sau au fost plecaţi prin străinătate, şi ne-au preferat pe noi pentru că sîntem aproape de oraş”,  ne-a declarat Constantin Moise, primarul din Costeşti. Pe lîngă Costeşti, alte localităţi în care în ultimii ani s-au făcut case noi sînt  comunele Mărăcineni, Vadu Paşii, Poşta Cîlnău, Verneşti, Săpoca, în timp ce pentru case de vacanţă au fost preferate comunele Merei, Tisău, Berca, Pietroasele, Năeni, Siriu sau Gura Teghii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here