Gospodarii din centrul comunei Cislău (zona DN 10 Buzău-Brașov și străzile adiacente) vor intra în rândul comunităților care beneficiază de servicii de apă și canalizare la fel ca și orășenii,  aleșii locali pregătindu-se de recepția finală a lucrărilor de înființare a rețelei de canalizare.

Primarul comunei, Dumitru Mitroiu, spune că acest obiectiv a fost început printr-un proiect depus în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului 7/2006, valoarea totală a investițiilor fiind de un milion de euro. Totodată, primarul comunei Cislău a explicat că până la finalizarea proiectului mai este de executat o singură stație de pompare, alesul local sperând  ca vremea să permită în curând execuția acesteia, astfel încât obiectivul să fie dat în folosință la jumătatea lunii viitoare.

         “Proiectul înființării canalizării a fost finanțat prin Ordonanța 7. Suma totală pentru canalizare a fost de un milion de euro,  bani cu care s-au realizat  5,5 kilometri de rețea, o stație de epurare și trei stații de pompare. Canalizarea chiar ne era necesară, deoarece aveam rețea de distribuție a apei pe 32 de kilometri, iar canalizarea era următorul pas. Rețeaua de canalizare pe DN 10 Cislău centru-strada Culturii chiar era necesară, pentru deservirea blocurilor cu cele peste 80 de apartamente, a școlii, a dispensarelor umane și veterinare și a altor instituții, dar și a caselor din zonă. În prezent, mai este de lucru doar la o stație de pompare, care sper să fie gata în curând, astfel încât pe 15 martie să o putem da în folosință. Totodată, pe viitor ne dorim extinderea rețelei și pe alte străzi, pentru deservirea și a altor obiective publice și a locuințelor populației “, ne-a declarat primarul comunei Cislău, Dumitru Mitroiu.

Primarul din Cislău a mai precizat că lucrările derulate în cadrul acestui proiect au fost executate de SC Prod For Nehoiu, plățile fiind făcute la zi. Totodată, în opinia alesului local, pe lângă crearea unor condiții mai bune de trai pentru populație, finalizarea canalizării va asigura un plus pentru investitorii interesați să înceapă afaceri în zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here