Două pachete de cafea și un desfăcător de bere, acestea sunt capturile din ultimele zile ale unor găinari din Buzău, care au și fost prinși imediat după ce au „operat” într-un magazin alimentar și într-un mall buzoian.

Astfel, un subofiţer din cadul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, aflat în afara orelor de program, a observat un bărbat în vârstă de 29 ani în timp ce sustrăgea două pachete de cafea dintr-un magazin alimentar din cartierul Micro XIV. Jandarmul l-a reținut, iar pentru constatarea infracţiunii a solicitat sprijinul echipajului de jandarmi aflat în serviciu.

Al doilea găinar, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a fost prins de agenţii de pază ai unui mall din municipiu după ce a sustras un desfăcător de capace de sticlă, introducându-l sub geacă. Hoțul a fost predat unui echipaj de jandarmi, care a întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here