Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă și comerțul tradițional crescut de carne de porc și porci vii din această perioadă, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău informează că, în conformitate cu legislația în vigoare și contextul epidemiologic actual impus de prezenta P.P.A. pe teritoriul județului Buzău, porcii vii pot fi achiziționați de către persoanele fizice din următoarele surse:
Exploatații comerciale industrial (ferme) sau de tip A;
Persoane fizice înregistrate sanitar veterinar conform Ord. 20/2018;
Lista exploatațiilor comerciale industriale (ferme) și a exploatațiilor comerciale de tip A este disponibilă pe site-ul D.S.V.S.A. Buzău accesând linkul http://buzau.dsvsa.ro/operatori-economici/exploatatii-de-animale/exploatatii-suine/
Indiferent de modalitatea de achiziție/dobândire, porcii vii vor fi însoțiți obligatoriu de documente specifice, respective Formular de Mișcare și Certificat Sanitar Veterinar eliberate de medicul veterinar împuternicit, acesta putând fi medical concesionar, în cazul persoanelor fizice înregistrate sau medicul de ferma în cazul exploatațiilor comerciale sau de tip A.
Transportul porcilor vii de la vânzător la domiciliul cumpărătorului cu mașina personală este permis doar dacă distanța este mai mică de 50 Km și sunt asigurate condiții minime de bunăstare a animalelor și obligatoriu însoțiți de documente sanitar veterinare.
„Recomandăm tuturor cumpărătorilor să evite orice altă sursă de achiziție față de cele mai sus menționate si vă avertizăm că atât vânzarea cât și achiziționarea de suine vii în alte condiții decât cele de mai sus, constituie încălcări grave ale legislației specifice, sancționate contravențional iar în funcție de consecințele unor astfel de acțiuni putând fi încadrate în sfera penală.
În ceea ce privește sacrificarea porcilor în gospodăria individuală, pentru consum propriu (familial), aspectele cele mai importante atât pentru evitarea răspândirii de boli infectocontagioase (ca de exemplu Pesta Porcină Africană) cât și pentru sănătatea consumatorilor:
Înainte de sacrificare, orice modificare a stării de sănătate a animalului (inapetență, mers greoi, vomă, diaree, modificări de culoare a pielii etc.) trebuie comunicată obligatoriu medicului veterinar;
După sacrificarea animalului, orice modificare de aspect, culoare, consistență a organelor interne (splina mult mărită de culoare roșie sau neagră, ficat mult mărit, acumulări de lichide în cavități, hemoragii punctiforme pe rinichi, cord etc.) trebuie să presupună în mod obligatoriu stoparea oricărei activității și anunțarea urgent medicului veterinar.
Efectuarea examenului trichineloscopic cu rezultat negativ
Este interzisă administrarea în hrana porcilor a resturilor, spălătură sau alte deșeuri rezultate în urma sacrificării, tranșării, porționării și pregătirii porcului în gospodărie.
Este interzisă comercializarea sub orice formă a cărnurilor obținute din sacrificări în gospodăria individuală, pentru consum familial. Orice astfel de activitate ilegală este considerată un act de comercializare a cărnii neexpertizate sanitar veterinar ceea ce atrage răspunderea contravențională sau chiar penală, în funcție de consecințele unor astfel de activități„, au anunțat reprezentanții DSVSA Buzău.
Pe teritoriul jud. Buzău, la data prezentei sunt active 7 focare de P.P.A. în loc. Cochirleanca (3 focare), Cilibia (1 focar), Luciu (1 focar), Cuculeasa (1 focar) și Robeasca (1 focar) precum și 24 de cazuri la mistreț pe raza a 11 fonduri cinegetice: 39 Breazău (1 caz), 44 Câlnău (3 cazuri), 27 Berca (3 cazuri), 41 Beceni (4 cazuri), 42 Aldeni (4 cazuri), 20 Monteoru (1 caz), 23 Grăjdana (2 cazuri), 57 Zărnești (1 caz), 26 Umbrărelu (2 cazuri), 45 Dedulești (2 cazuri) și 1 C.A. Rosetti (1caz) ceea ce presupune implicit existența unor zone cu restricții sanitare veterinare.
D.S.V.S.A. Buzău solicită tuturor cetățenilor respectarea strictă a măsurilor dispuse și cunoscute de către toate UAT-urile implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here