Celebrul ceasornicar Nicu Ispasa încetat din viață la vârsta de 95 de ani. Acesta era cunoscut pentru lunga sa activitate, desfășurată de-a lungul a peste 7 decenii. În timpul  războiului, în 1942, renumitul ceasornicar a fost luat prizonier în lagărele rusești din Siberia, unde a stat patru ani, perioadă în care mărturisea că meseria de ceasornicar l-a salvat, după ce rușii au constatat că le poate repara ceasurile capturate de la prizonieri.

După terminarea şcolii primare, tata voia să mă ducă la şcoala de cântăreţi iar apoi să mă facă dascăl, dar mie nu mi-a plăcut. Visul meu a fost să mă fac aviator. În Buzău era şcoală de aviaţie mecanică şi pilotaj pe aerodromul Drăgaica. M-am înscris acolo pentru exa­men dar şi atunci, ca şi a­cum, trebuiau pile , iar tata nu avea posibilităţi materiale şi nu mi-am putut îndeplini visul de a deveni pilot. Iar mama mea avea o soră care era căsătorită cu un cea­sor­nicar, Ion Gheorghiu, care avea magazine şi atelier de ceasornicărie în Mizil.
       Ducân­du-mă în vizită la mă­tu­şa şi uitându-mă cum lucra un­chiul meu, a început să mă atragă această meserie. Aşa m-am hotărât, fără a le spune pă­rinţilor, să mă fac ceasornicar. Într-o zi m-am sculat de dimi­neaţă şi am plecat la Mizil pe jos. Când am ajuns acolo, le-am spus mătuşii şi unchiului meu că am fugit de acasă. Iar unchiul meu, patronul, mi-a spus: Măi ne­poa­te, vrei să te faci ceasorni­car? I-am spus foarte hotărât că da. Atunci rămâi aici, iar eu voi vorbi cu părinţii tăi”, declara în urmă cu doi ani pentru CampusTv, Nicu Ispas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here