CIPRIAN-CAMPINEANULÎnaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a inaugurat, zilele trecute, Centrul de servicii funerare „Simon Cirineanul“. La eveniment au participat consilieri şi inspectori eparhiali, protopopi, dar şi cei care au sprijinit amenajarea spaţiului. În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a arătat scopul înfiinţării unui asemenea centru.
„Acest centru de servicii funerare nu urmăreşte un scop comercial în sine, ci unul social, pentru situaţii delicate, când anumite familii de creştini sunt foarte sărace, au grave probleme financiare, şi atunci noi venim în sprijinul lor, dar şi misionar, membrii familiei care se confruntă cu un astfel de eveniment şi vin aici având posibilitatea să primească un cuvânt de încurajare, de îmbărbătare, de întărire a nădejdii în Înviere. Dacă nu ne raportăm la cel plecat dintre noi ca la cineva cu care ne vom reîntâlni, când va rândui Dumnezeu, atunci nu putem să confirmăm credinţa pe care o mărturisim. Felicităm pe cei ce s-au ostenit să ducă la bun sfârşit lucrările, pe care noi le-am binecuvântat, şi să ajute Dumnezeu ca acest centru să funcţioneze în condiţii normale, credincioşii să fie mulţumiţi şi cu toţii să dăm slavă lui Dumnezeu că putem să săvârşim şi astfel de lucruri. Mai reamintim faptul că centrul funcţionează întru totul statutar şi legal, fiind dotat cu toate cele necesare unei instituţii care desfăşoară o anumită activitate economică“, a spus IPS Ciprian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here