Începând din această lună, fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și climă, în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, precum și cei care utilizează terenuri aflate în conversie sau certificate în agricultura ecologică au posibilitatea să solicite la APIA plăți compensatorii de dezvoltare rurală prin cererea unică de plată. La nivel național, aceste alocări depășesc 2,9 miliarde de euro. Pentru anul 2017, Ministerul Agriculturii a adus o serie de modificări astfel încât măsurile de mediu și climă să devină mai atractive pentru fermieri și, totodată, să simplifice pe cât posibil implementarea angajamentelor.

Astfel, cele mai importante modificări ce se aplică din acest an sunt majorarea nivelului plăților acordate pentru terenurile agricole situate în zonele eligibile pentru unele dintre pachete aplicabile pe pajiști permanente (M10), a plăților acordate pentru zonele afectate de constrângeri naturale (M13), precum și eliminarea sau simplificarea unor condiții de eligibilitate. Cererile unice de plată pentru aceste măsuri se pot depune până la jumătatea lunii mai la centrele județene și centrale locale ale APIA.

Pentru mai multe detalii, fermierii pot adresa întrebări la care vor primi răspunsul de la experții APIA pe forumul de discuții care se poate accesa pe site-ul APIA (http//forum.apia.org.ro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here