Marţi, în jurul orei 19.00, Centrul Operaţional al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat prin  „112” cu privire la producerea unui scandal într-un local din municipiul Buzău. Imediat după primirea sesizării, la faţa locului au fost direcţionate patrule de siguranţă publică de la Poliţia Municipiului Buzău şi patrula mobilă de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, persoanele implicate fiind conduse la sediul Poliţiei. Din primele verificări, a rezultat că incidentul s-a produs spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în altercaţie fiind implicaţi cinci buzoieni cu vârste cuprinse între 18 şi 33 de ani, pe de o parte, iar de cealaltă parte alţi doi bărbaţi din Buzău, în vârstă de 42 şi 23 de ani, şi un tânăr de 26 de ani, din comuna Mărăcineni, care s-au lovit reciproc şi au spart mai multe sticle şi pahare. Tinerii din cel de-al doilea grup au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, însă nu au rămas internaţi. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva celor cinci buzoieni cu vârste cuprinse între 18 şi 33 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here