Şefii de la Ape, Agenţia de Mediu şi toate instituţiile aflate în subordinea Ministerului Mediului vor fi schimbaţi. Pe de altă parte ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, şi-a propus ca, în trei săptămâni, ministerul pe care îl conduce să vină cu propuneri clare de reglementări legislative menite să oprească defrişările, măsurile urmând să fie preluate în noul Cod Silvic, aflat în dezbatere în Parlament.  „Suntem în plină analiză a Codului Silvic care se află în prezent în Parlament. Ne dorim ca, după ce vom veni cu măsurile legislative necesare, mesajul acestui cod să răspundă mesajului societăţii pe acest subiect: Nu vrem defrişări! Nu vrem tăieri!”, a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb. În discuţiile cu jurnaliştii prezenţi, Rovana Plumb a promis ca în cel mai scurt timp să fie în măsură să înainteze premierului propunerile sale pentru şefii instituţiilor descentralizate aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor. „Secretarii de stat, şefii de la Ape, de la Agenţia de Mediu şi toţi ceilalţi sper să-i cunoaştem săptămâna asta, săptămâna viitoare cel târziu”, a declarat Rovana Plumb.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here