Asa cum orice bun poate face la un moment dat obiectul unei tentative reusite sau nu de furt, si curentul electric in anumite circumstante, poate fi sustras. Din nefericire pentru cei care recurg la astfel de metode curentul folosit si neplatit atrage sanctiuni si chemari in instanta de catre partea prejudiciata, in acest caz Electrica Distributie. Desi societatea investeste an de an in modernizarea si securizarea retelelor de curent electric, furturile continua si pierderile se contorizeaza in sume importante de bani. Pe parcursul anului trecut, angajaţii Serviciului de Distribuţie al Energiei Electrice Buzău au desfasurat verificari la 29.396 de abonati casnici si mici consumatori in comparatie cu anul 2009 cand numarul controalelor au fost cu 9000 mai putine. In urma actiunilor, au fost constatate 54 de sustrageri cu 27 mai putine fata de perioada de referinta. Racordatii au furat energie in valoare de peste 76.370 lei reiese din datele furnizate de catre Mihaela Lungu, purtatorul de cuvant al distribuitorului de energie. Buzoienii care fac apel la diverse metode pentru a sustrage cativa kilowati, platesc in cele mai multe cazuri cu dobanzile si penalizarile de rigoare energia, de teama chemarilor in instanta care le-ar goli buzunarele mai ceva decat un contor montat la usa. Totusi, furturile continua pe fondul crizei financiare si sociale. Sustragerile nu ocolesc si ceilalti furnizori de servicii. Aceleasi probleme se pot intalnii si la RAM sau Compania de Apa acolo unde consumatorii, pentru cateva galeti de apa, isi risca banii si libertatea.

Aron CRISTEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here