Sfântul Petru este cel mai iubit şi respectat sfânt din calendarul tradiţional românesc. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero. Sfântul Petru a fost întâiul învăţător şi propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Petru fusese pescar, în Betsaida Galileei, fiu al lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei, şi se numea Simon, până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Petru. El a cerut să fie răstignit cu capul în jos, dorind să arate deosebirea dintre chinurile sale şi cele ale Mântuitorului.
În tradiţia populară, 29 iunie, Sânpetru de vară sau Sărbătoarea lupilor, marchează miezul verii şi perioada secerişului. Sfântul Apostol Petru este fratele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi-chemat la Apostolie, cel care i-a creştinat pe străbunii noştri daci. Numele său era Simon, dar Iisus l-a numit Petru sau Chefa, adică Piatră. Petru s-a născut la Betsaida, dar ulterior a locuit în cetatea Capernaum, în nordul Mării Galileii. Era pescar de meserie, un om simplu, fără studii şi nu era pasionat de viaţa religioasă. Preocuparea lui era pescuitul, pentru a-şi asigura traiul zilnic. Apostolul Pavel, „Apostolul Neamurilor”, s-a născut într-o familie de iudei înstăriţi, între anii 1-5 d.H. Numele său evreiesc era Saul (furtună) , descindea din tribul lui Beniamin, a fost crescut şi educat în tradiţia iudaică şi a studiat la şcoala vestitului învăţat Gamaliel. Zelos păzitor al legii şi un vestit prigonitor al creştinilor, Saul considera creştinismul un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice. Ca persecutor al creştinilor, el a participat la uciderea Arhidiaconului Ştefan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here