sfanta-cuvioasa-parascheva-8_b284b6b7c1e0c7An de an, la 14 octombrie, credincioşii din țara noastră o prăznuiesc pe ocrotitoarea Moldovei și a tuturor românilor, de când cinstitele sale moaşte au fost strămutate pe pământ românesc şi se odihnesc şi astăzi, în 2015, în Catedrala Metropolitană din Iaşi. În istoria creştinismului este consemnată viaţa pilduitoare a Cuvioasei Parascheva, născută în prima jumătate a secolului al XI într-o familie de creştini de neam bun şi înstăriţi, în localitatea Epivata din Tracia, în apropiere de Constantinopol (Istanbulul de astăzi).
Documentele vremii menţionează că tânăra Parascheva a fost un sprijin material şi moral pentru săracii din localitatea natală. Din copilărie, Cuvioasa îşi însoţea părinţii la biserică duminica şi în zilele de sărbătoare. Când împlinise vârsta de zece ani, ea a fost impresionată de cuvintele preotului, rostite la o liturghie de duminică. Acesta le amintea credincioşilor chemarea Mântuitorului Iisus: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie (Marcu 8-34)”. De la acea slujbă, tânăra Parascheva a crezut cu tărie că are misiunea să-i ajute pe cei săraci şi să-L slujească pe Mântuitorul Iisus cu tot devotamentul. De aceea, în repetate rânduri, Cuvioasa le-a dăruit săracilor hainele sale şi s-a îmbrăcat cu hainele lor modeste, chiar dacă tatăl ei a pedepsit-o pentru acest lucru.
După moartea părinţilor, Cuvioasa Parascheva le-a împărţit săracilor toate bunurile sale şi a ales calea pustiei. După plecarea din satul natal, Epivat, Cuvioasa Parascheva s-a îndreptat spre ținutul Pontului.
În apropiere de Constantinopol, impresionată de Mănăstirea Maicii Domnului din localitatea Heracleea, tânăra Parascheva a intrat în monahism şi a trăit în această mânăstire vreme de cinci ani.
Iata ce nu ai voie sa faci de aceasta mare sarbatoare:

-sa nu mananci de dulce in aceasta zi si sa tii post, fiind post dublu: și sărbătoare, și zi de miercuri

– de Sfanta Parascheva se da de pomana pentru sufletul mortilor.

– la tara, batranii nu fac nici focul in aceasta zi, pentru a nu atrage ghinionul.

– fetele care cos si spala de Sfanta Parascheva vor ramane nemaritate.

– de Sfanta Parascheva nu se lucreaza nici la serviciu, nici acasa, pentru ca risti sa te imbolnavesti de ochi si de cap.

– nu se consuma fructele ce au culoare rosie sau inchisa la culoare, ce seamana cu sangele, deoarece amintesc de sacrificiul martirilor

– de Sfanta Parascheva nu se mananca nuci, castraveti si fructe in forma de cruce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here